Naționala de junioare a României s-a clasat pe locul 2 la Trofeul Carpați de la Râmnicu Vâlcea

Redactor:
Adrian Mujea
Naționala de junioare a României s-a clasat pe locul 2 la Trofeul Carpați de la Râmnicu Vâlcea
  • Publicat:

Naționala de junioare a României a terminat pe locul 2 la Trofeul Carpați, patrulater amical desfășurat în perioada 4-6 martie, la Rm. Vâlcea. România a reușit două victorii, 31-22 cu Norvegia și 24-21 cu Cehia. Astăzi, în derby-ul turneului, România a cedat clar disputa cu Ungaria, scor 19-29, astfel că maghiarele au câștigat trofeul.

Interul stânga Alisia Boiciuc a fost golghetera turneului, fiind desemnată și cea mai bună jucătoare a competiției. Premiile de azi au fost înmânate de către președintele FRH, Alexandru Dedu, venit la Râmnicu Vâlcea pentru a asista la meciurile naționalelor de junioare și tineret.

Naționala de junioare a României, locul 2 la Trofeul Carpați

Selecționerul naționalei de junioare, Dragoș Dobrescu crede că actuala generație poate da jucătoare de viitor.

„Am văzut jucătoare de viitor, știm unde suntem, fetele sunt tinere și avem mult de muncit. Sunt optimist și cred ca există potențial, important este să muncim individual cu ele și să avem grijă de aceste fete. Suntem departe de ce am văzut azi la Ungaria, sunt multe lucruri la care mai avem de lucrat” a anunțat Dragoș Dobrescu.

În parelel cu competiția de la junioare, tot la Rm. Vâlcea s-a desfășurat și Trofeul Carpați la nivel de tineret. Echipa pregătită de Horațiu Pașca a terminat pe locul 3 la Trofeul Carpați, după ce a câștigat cu Cehia, scor 28-25 și a cedat la același scor, 27-32 în disputele cu Franța și Danemarca.

 

Adrian Mujea / Redactor
Activează din anul 1999 în presa sportivă și de peste 20 de ani este corespondentul ProSport din județul Vâlcea. A acumulat experiență după ce a scris rubricile sportive la Viața Vâlcii, Ediție Specială de Oltenia și Impact Real. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Supărat că Poliţia i-a găsit mai multe defecţiuni la maşină, un şofer din Neamţ şi-a distrus singur autovehiculul:
Supărat că Poliţia i-a găsit mai multe defecţiuni la maşină, un şofer din Neamţ şi-a distrus singur autovehiculul: "Dacă nu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Borcea, dezvăluiri fără precedent despre fiica secretă pe care o are dintr-o relaţie extraconjugală! Cu ce se ocupă tânăra
Cristi Borcea, dezvăluiri fără precedent despre fiica secretă pe care o are dintr-o relaţie extraconjugală! Cu ce se ocupă tânăra
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×